Regional

Spălătorie socială în curtea bisericii din satul Hristici. Ce spun localnicii

În satul Hristici, Soroca, solidaritatea și credința merg mână în mână. O spălătorie socială a fost deschisă în curtea bisericii „Sfânta Treime” din localitate. Dotată cu mașină de spălat și un uscător modern, spălătoria vine în sprijinul celor mai vulnerabili, bătrânii și persoanele fără venituri sau familiile aflate în pragul sărăciei. Inițiativa este un exemplu despre cum biserica poate răspunde nevoilor reale ale comunității, combinând sprijinul spiritual cu acțiuni sociale concrete.

Deschiderea spălătoriei sociale din curtea bisericii din Hristici a adus multă recunoștință, în special din partea bătrânilor din sat. Pentru mulți dintre ei, lipsa unei mașini de spălat transforma igiena zilnică într-o provocare constantă. Este și cazul Anei Gradiciuc de 86 de ani. Acum, femeia vine zilnic să spele hainele, în special ale feciorului care este imobilizat la pat.

„Venim, spălăm și mulțumim Domnului și părintelui că au grijă de bătrâni. Tare bine că nu spălăm cu mâna, că deja mâinile, degetele s-au sucit cât pe deal am hoinărit”.

„Înainte spălam cu mâinile și ne era tare greu, dar acum mulțumim lui Dumnezeu că venim aici, vin de două ori pe săptămână, aducem hainele care noi nu le putem spăla, care mititele le mai spălăm și noi, dar care nu putem le aducem toate aici și tare e de ajutor aceasta”, spune Varvara Afanas, locuitoare din Hristici.

Bătrânii care nu se pot deplasa, din cauza vârstei sau a problemelor de sănătate, sunt ajutați de asistenții sociali sau personali.

„Eu îngrijesc de o persoana țintuită și vin cu hainele, le spăl și sunt mulțumită că le duc acasă curate, și îi mai ușor și pentru mine, și pentru dânșii”, afirmă Iulia Tașnic, asistentă personală.

„Până în prezent persoanele în etate se descurcau, fiecare spăla cu mâna, mai sunt care au mașini de spălat, care au copii mai tineri, dar în prezent cu ajutorul acestei spălătorii sociale beneficiarii noștri din teritoriu o să fie deserviți permanent”, a spus Valentina Nenița, asistentă personală.

Mașina de spălat a fost oferită în dar de Episcopia de Soroca și Drochia, iar uscătorul a fost cumpărat din banii parohiei.

„Satele sunt îmbătrânite și sunt mulți bătrâni care din păcate nu mai au pe nimeni și le vine foarte greu să-și facă lucrurile de strictă necesitate. Proiectul este recent deschis, lumea se adaptează și sperăm să avem cât mai mulți vizitatori”, a menționat parohul bisericii, Serghei Cucereavîi.

În satul Hristici sunt peste 200 de vârstnici de peste 65 de ani. 10 dintre aceștia primesc asistență socială la domiciliu, iar patru sunt în grija asistenților personali.

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult