Revista presei // Noua Strategie militară a R. Moldova stârnește reacții critice din partea opoziției, dar și dinspre Moscova

Presa națională analizează șansele aderării RM la UE până în 2029. În atenția mass-media este și noua Strategie militară a R. Moldova, adoptată de Guvern pentru următorii 10 ani, care prevede modernizarea Forțelor Armate și integrarea lor în „arhitectura de securitate și apărare a UE”.
Republica Moldova se află într-un moment decisiv al parcursului său european, iar Uniunea Europeană este gata să deschidă primul capitol de negocieri cu R. Moldova, după finalizarea cu succes a procesului de screening. Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, s-a arătat convinsă, într-un interviu acordat în exclusivitate postului Moldova 1, că RM „va parcurge cu succes” drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, iar Bruxellesul va continua să ne sprijine în fața provocărilor interne și externe. Vorbind despre Planul European de Creștere pentru Republica Moldova în valoare de 1.9 miliarde de euro, Iwona Piórko a spus că este vorba despre un sprijin fără precedent din partea Uniunii Europene. Primele debursări deja sunt în proces, însă totul depinde de reformele decisive pe care le vor promova autoritățile”, a punctat diplomata în interviul acordat postului public de televiziune.
Extinderea Uniunii Europene nu mai este doar un proces birocratic, ci o chestiune de securitate, susține expertul comunității WatchDog.MD, Andrei Curăraru, într-o analiză privind perspectivele aderării Republicii Moldova la UE până în anul 2029, scrie Moldpres. Potrivit lui Andrei Curăraru, anul 2029 poate fi un termen realizabil pentru Moldova, „dacă ținem ritmul”. Expertul amintește că și alte state au parcurs rapid drumul către Uniune atunci când a existat voință politică. Austria, Finlanda și Suedia au încheiat negocierile în circa 14 luni și au aderat la 1 ianuarie 1995, iar în alte cazuri, precum Croația sau extinderea din 2004, perioada dintre semnarea tratatului și aderare a fost de doar un an – un an și jumătate, remarcă Andrei Curăraru.
Noua Strategie militară a R. Moldova, adoptată la 8 octombrie, a stârnit reacții critice din partea opoziției, dar și dinspre Moscova, constată Europa Liberă. Noua Strategia adoptată de Guvern pentru următorii 10 ani prevede modernizarea Forțelor Armate și integrarea lor în „arhitectura de securitate și apărare a UE”. Adoptarea acestei strategii este importantă cu deosebire în contextul războiului din Ucraina pornit de Federația Rusă, consideră analistul politic Nicolae Negru, unul din invitații permanenți ai podcastului „Dincolo de știri”. „Până la acest război toată lumea credea că trăim într-o epocă a păcii. Și unii ziceau chiar că nu mai avem nevoie de armată, că hai să cheltuim banii în altă parte. Dar iată, vedem că avem nevoie și în aceste condiții a apărut această strategie.”
Kremlinul amenință voalat R. Moldova: Greșeala asta a fost făcută deja de o altă țară și nu i-a adus nimic bun. E titlul unui articol publicat de portalul Deschide.md. Publicația face referire la declarațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenția de stat TASS, care a comentat astfel adoptarea, la Chișinău, a unei noi strategii militare, în care Rusia este văzută ca o amenințare. „Ei cred că direcția de construire a relațiilor cu Europa implică antagonizarea completă a Rusiei. Această greșeală a fost făcută deja de un stat. Ea nu a adus nimic bun acestui stat”, a avertizat Peskov, referindu-se cel mai probabil la Ucraina, pe care trupele Moscovei au invadat-o în februarie 2022, comentează Deschide.md.
Radio Chișinău îl citează pe șeful Marelui Stat major al Armatei române, generalul Gheorghiță Vlad, care a declarat într-un interviu pentru Antena 3 CNN că România și Armata României au toate instrumentele necesare pentru a sprijini Republica Moldova. „Avem foarte multe programe de pregătire în comun, exerciții, avem foarte multe programe de dezvoltare a capabilităților, de întărire a capabilităților de apărare ale Republicii Moldova. Împreună putem să găsim soluții. Statul român are toate instrumentele, repet, militare, politice, legislative, să sprijine Republica Moldova. Am făcut-o și o să continuăm să o facem”, a spus Gheorghiță Vlad în interviu. De asemenea, șeful Marelui Stat major al Armatei române a precizat că cel mai mare coșmar de securitate pentru România este Rusia la granițele țării. „Dacă Rusia câștigă în Ucraina, o să avem Rusia la granițele României. Ăsta este scenariul sau coșmarul securitar al României. Este posibil, este imposibil, repet, este o provocare nu numai a României, este o provocare a întregii UE. Pacea în Ucraina aduce pace în toată Europa, siguranța din Ucraina asigură și securitate pentru Europa”, a precizat Gheorghiță Vlad.
Între timp, mai multe publicații transmit că persoanele care ies din Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Costești și se îndreaptă spre România sunt deja supuse noilor cerințe de intrare în spațiul Schengen, implementate la frontierele externe ale Uniunii Europene. Jurnal.md notează că noul sistem presupune renunțarea treptată la ștampilarea pașapoartelor, înregistrarea digitală a datelor de intrare/ieșire, monitorizarea automată a duratei de ședere în statele membre UE și colectarea datelor biometrice (fotografie facială și amprente) la prima intrare.
Plățile efectuate în avans pentru consumul de gaze naturale vor fi reflectate în facturile pentru octombrie, transmit numeroase instituții de presă, citând un anunț făcut de societatea Energocom. Precizarea vine ca reacție la sesizările primite în ultimele zile de la clienți, care au observat că sumele achitate anterior nu apar în noile facturi, notează agenția IPN. Potrivit Energocom, situația este generată de procesul de tranziție a serviciilor de furnizare a gazelor de la SA Moldovagaz către SA Energocom, integrarea completă a datelor de plată fiind încă în desfășurare.
Sorgul devine tot mai popular, iar potrivit agricultorilor, „rezultatele sunt bune și pe timp de secetă”. Moldova 1 scrie că perioadele secetoase din ultimii ani i-au determinat pe unii fermieri să caute soluții mai rezistente la schimbările climatice. În raionul Orhei, doi antreprenori au ales să renunțe la culturile tradiționale și au semănat, pentru prima dată, sorg - o plantă aproape uitată în R. Moldova, dar cu un potențial agricol considerabil. Agricultorii au adunat recolte care le asigură necesarul de hrană pentru 160 de bovine pe care le cresc la ferma din localitate, remarcă postul de televiziune.
NordNews relatează că un accident mai puțin obișnuit s-a produs în raionul Călărași, în apropiere de localitatea Bahmut. Un autoturism a intrat în coliziune cu un cerb nobil, incidentul fiind raportat de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga. Animalul, care este înscris în Cartea Roșie, a decedat din cauza rănilor suferite, a comunicat pentru Agora ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu.Conform imaginilor publicate, automobilul a fost grav avariat, dar în urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit.