Regional

Tradiția de a purta mărțișoare nu se pierde în nordul țării, datorită copiilor din Volovița: „Vrem să bucurăm oamenii”

În timp ce zăpada se topește, iar natura prinde viață din nou, o tradiție veche de secole vestește sosirea primăverii - mărțișorul. Simbol al reînnoirii și al speranței, firul alb-roșu aduce optimism și bucurie în casele oamenilor. La Volovița, raionul Soroca, obiceiul capătă continuitate pentru al doilea an consecutiv, prin implicarea copiilor din localitate.

Din fire albe și roșii, decorate cu flori, clopoței sau figurine simbolice, micile creații au fost pregătite cu grijă și dăruire. Copiii, membri ai ansamblului de dans „Dumbrăvița”, au confecționat în acest an 1.200 de mărțișoare pe care le vor împărți locuitorilor din satul Volovița.

„Mărțișoarele noastre sunt confecționate, în primul rând, cu dragoste și cu fericire, sunt făcute din fire de ață, desigur alb și roșu”.

„Să bucurăm oamenii cu mărțișoare, să-și aducă aminte de tradiții”.

„Foarte greu se confecționează, dar ies foarte frumoși. Sper că va fi o bucurie pentru locuitori”.

Cu coșurile pline, cei mici au mers din poartă în poartă pentru a împărți simbolul primăverii localnicilor.

„- Bună ziua, vrem să vă oferim acest mărțișor din suflet, cu multă căldură, pentru că este un simbol al primăverii. - Mulțumesc frumos, mulțumesc din suflet, dragi elevi, îmi pare foarte bine că această tradiție este continuată deja al doilea an în comuna noastră”.

„Mergând din casă în casă, copiii ne aduc zâmbete, ne aduc bucurie în suflet și cu speranța că reînvie natura și suntem foarte bucuroși că această tradiție se păstrează și trebuie de păstrat, ea ne unește și generațiile”.

„Acest gest al copiilor mi se pare foarte frumos, îmi pare bine că încă se păstrează tradiția, copiii singuri, cu mâinile lor dibace confecționează pentru localnici acest mărțișor pe care ni-l oferă să ne bucurăm și noi, la rândul nostru”.

Obiceiul mărțișorului, transmis din generație în generație, marchează trecerea de la iarnă la primăvară și este considerat aducător de noroc și prosperitate. La Volovița, tradiția prinde rădăcini tot mai adânci și promite să rămână o amintire frumoasă pentru copii și o bucurie pentru întreaga comunitate.

CITIȚI ȘI:

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult