Social

Republica Moldova a finalizat procedurile interne pentru intrarea în vigoare a Acordului privind controlul coordonat la punctul Leușeni-Albița

Autoritățile de la București sunt în proces de ratificare a Acordului dintre Republica Moldova și România, astfel încât să fie implementat cât mai curând mecanismul de control pe o singură direcție la punctul de trecere a frontierei moldo-române, Leușeni-Albița. Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a menționat astăzi că aplicarea acestui mecanism va reduce timpul de așteptare la frontieră.

„Acordul va contribui la facilitarea și accelerarea traversării frontierei comune prin efectuarea controlului coordonat al traficului după principiul „oprire unică”. Tratatul va contribui la asigurarea securității la frontiera moldo-română, care este un segment important al frontierei externe a Uniunii Europene, și va consolida eforturile de prevenire și contracarare a criminalității transfrontaliere. Nu în ultimul rând, documentul va facilita lanțul logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de invazia rusă în Ucraina”, a declarat Ana Revenco.

Ana Revenco a declarat anterior că acest mecanism ar putea deveni funcțional pe parcursul lunii martie. Amintim că Acordul a fost semnat la data de 9 februarie, la Albița.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult