Externe

Analist politic, despre moțiunea PSD - AUR împotriva Cabinetului Bolojan: „Vor merge până la capăt. Ar putea genera anticipate”

România riscă să intre într-o perioadă de instabilitate politică majoră, după ce Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au decis să susțină „până la capăt” moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Potrivit analistului politic Ion M. Ioniță, calculele indică faptul că șansele de supraviețuire ale actualului Executiv sunt „foarte mici”.

„Șansele guvernului Bolojan, trebuie să spunem, sunt foarte mici. În momentul în care numărul de semnături este egal cu numărul de voturi necesare pentru a cădea Guvernul, este ca și căzut, însă mai e până acolo”, a declarat Ion M. Ioniță, în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Referitor la strategia social-democraților, redactorul-șef al revistei „Historia” evidențiază o determinare pentru a merge „până la capăt” alături de AUR, fapt ce demonstrează că obiectivul este eliminarea actualului Cabinet de miniștri.

„Suntem în faza scrierii moțiunii de cenzură. Am văzut că PSD a întrunit forurile de conducere și a fost unanimitate în deciziile pe care le-au luat să voteze pe moțiunea de cenzură alături de AUR. Este foarte clar că PSD va merge până la capăt, și-a dorit să-l înlăture pe Bolojan și nu se va opri până nu va vota o moțiune de cenzură în acest sens”, a subliniat analistul.

De asemenea, Ion M. Ioniță amintește motivația utilizată de PSD pentru retragerea sprijinului politic - măsuri de austeritate în actuala criză, care este rezultatul politicilor din perioada Cabinetului Dăncilă și continuate de Ciolacu, în care PSD-ul a deținut pârghiile de decizie.

„Pretextul retragerii votului de încredere a fost politica de austeritate și este acuzat Bolojan că a tăiat din veniturile românilor și că a adus sărăcie. Dar realitatea este diferită. România trebuia să ia măsuri pentru că fosta guvernare PSD - PNL a lăsat acel deficit enorm de 9,3 la sută, iar Guvernul Bolojan a venit pe un program reformist pe care PSD l-a aprobat și a fost în Guvern”, a punctat analistul.

Totodată, jurnalistul de peste Prut subliniază că, în ciuda presiunii exercitate de noua alianță PSD-AUR, președintele Nicușor Dan nu poate fi constrâns să numească un premier de la aceste formațiuni.

„Știm atitudinea AUR față de Republica Moldova și față de autoritățile din Republica Moldova, liderul acestei formațiuni fiind în continuare interzis pe teritoriul Republicii Moldova. Dar e puțin probabil ca Parlamentul să îl impună pe Nicușor Dan să desemneze un premier, fie de la PSD, fie de la AUR. Președintele nu este constrâns de nimeni. (...) Nicușor Dan ar putea chiar genera alegeri anticipate”, a explicat redactorul-șef al revistei „Historia”.

Analistul mai atrage atenția asupra „alianței” de moment. Deși PSD încearcă să se disocieze de deciziile nepopulare luate împreună cu PNL, voturile lor au fost esențiale pentru deciziile luate în Legislativ. De cealaltă parte, AUR nu acționează din solidaritate cu social-democrații, ci pentru a-și construi propriul drum spre putere.

„Deci, ei nu pot să se spele pe mâini acum, pentru că au luat deciziile de comun acord și tot ce s-a votat în Parlament, că a fost austeritate sau nu, s-a făcut cu voturile PSD. Va fi greu să se spună că n-au nicio implicare, iar AUR nu este un partid care să vrea să spele PSD de păcate. Pur și simplu se folosește de ei ca să dea jos guvernarea Bolojan, pregătindu-se să preia guvernarea singuri după viitoarele alegeri”, anticipează Ion M. Ioniță.


Pentru a vota moțiunea de cenzură sunt necesare 233 de voturi (jumătate plus unu din numărul total de parlamentari). Conform Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat doar dacă respinge două propuneri de premier într-un interval de 60 de zile. Este o procedură de criză pe care președintele o poate activa pentru a debloca impasul.

Decizia de a înainta o moțiune de cenzură PSD - AUR prin care să demită Guvernul Ilie Bolojan a fost ținută în secret. Anunțul de lansarea „demersurilor tehnice” a fost făcut luni, 27 aprilie, la București, în timp ce liderii partidelor proeuropene se aflau la consultări cu președintele Nicușor Dan.

Criza politică a fost declanșată pe 20 aprilie, după ce PSD, formațiunea care a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din 2024, i-a retras sprijinul politic oferit premierului liberal Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie miniștrii social-democrați și-au prezentat demisiile.

Liderul Partidului Național Liberal (PNL) din România, Ilie Bolojan a anunțat că PSD și AUR vor să preia guvernarea și a catalogat decizia ca fiind „greșită și iresponsabilă”, deoarece actuala criză politică „va costa scump România”.

CITIȚI ȘI:

Citește mai mult