Trafic-record pe aeroportul din Chișinău: Peste 716 mii de pasageri au călătorit cu avionul, în iunie

Peste 716 mii de pasageri au călătorit, în luna iunie curent, pe rutele aeriene operate de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, traficul de pasageri a înregistrat o creștere cu 95.474 de călători.
Destinațiile estivale au dominat topul preferințelor călătorilor.
Cei mai mulți pasageri au ales Antalya - 18.2% și Istanbul - 9%. În top se mai situează Londra, unde au plecat 3.9 la sută dintre pasageri.
Spre Sharm el Sheikh au călătorit 3.5%, Heraklion - 3.3%, Paris - 2.7%, Tel Aviv - 2.6%, Milano - 2.5%.
La Dublin și Varșovia au călătorit 2.4% dintre pasageri, aceste curse aviatice fiind urmate de Barcelona cu 2.2%, Viena și Roma cu câte 2.1%.
Rutele spre Veneția au înregistrat 1.9%, Erevan și Bologna - câte 1.8%, Larnaca și Frankfurt - 1.6 la sută, urmate de Atena și Bruxelles cu 1.4%, Verona și Hurghada au înregistrat 1.3%.
Zborurile spre Berlin și Praga au fost solicitate de 1.3 la sută dintre pasageri, iar spre Dalaman și Tbilisi au călătorit 1.1% pasageri.
Tot în luna iunie, destinațiile lansate recent au atras peste 40.460 de pasageri, contribuind la extinderea rețelei de rute și la consolidarea conectivității Republicii Moldova cu Europa și regiunea mediteraneană.
Cele mai solicitate destinații noi au fost: El Dabaa, Napoli, Bratislava, Sofia, Copenhaga și Wroclaw.
Totodată, potrivit datelor instituției aeroportuare, în luna iunie au fost transportate cu avionul peste 190 de tone de marfă.

CITIȚI ȘI: