Externe

Președintele kazah îl îndeamnă pe Putin să înghețe războiul în Ucraina. Reacția Moscovei: „S-ar putea încheia astăzi, dacă Kievul ar lua deciziile corespunzătoare”

Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut pe 25 iulie, în timpul unei întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE.

„Poate că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istanbul 2.0, întrucât acolo s-au obținut rezultate semnificative. După aceea – bineînțeles, sub garanțiile marilor puteri, inclusiv ale Rusiei – putem merge mai departe”, i-a spus Tokaev lui Putin, la întâlnirea care a avut loc în orașul rus Omsk.

Președintele kazah s-a referit astfel la negocierile desfășurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, după ce în februarie Rusia a lansat invazia în Ucraina.

Conform versiunii Moscovei, atunci aproape s-a convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului și a premierului britanic Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.

Conform versiunii Kievului, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, în special să nu adere la NATO, să-și limiteze capacitățile militare și să acorde un statut special provinciilor din estul țării, clauze față de care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat categoric opoziția.

Președintele kazah a adăugat că oprirea luptelor trebuie realizată în mod natural, sub garanțiile marilor puteri, inclusiv ale Rusiei.

„Toate acestea sunt necesare pentru a avansa către o pace mult așteptată”, a argumentat președintele Tokaev, la întrevederea cu Putin.

El a remarcat, de asemenea, că războiul ruso-ucrainean are un caracter interstatal și este dificil de înțeles.

„Natura acestui conflict nu este deplin clară pentru mulți, inclusiv pentru noi. De exemplu, într-un conflict cum a fost cel dintre Azerbaidjan și Armenia, esența sa, originile sale, ne-au fost perfect clare. Se înrădăcinau în istorie. Însă aici, este foarte greu de înțeles”, a declarat președintele kazah.

Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la sugestia președintelui kazah Kassym-Jomart Tokayev, potrivit căreia războiul Rusiei împotriva Ucrainei trebuie „înghețat”. El a afirmat că acest lucru este „imposibil”, conform unui comentariu făcut Interfax, scrie Ukrainska Pravda.

Peskov a spus că, având în vedere poziția Kievului, „o înghețare ca atare este imposibilă”.

„Pentru noi, condiția principală este să ne atingem obiectivele”, a spus el.

Întrebat cum a reacționat Putin la propunerea lui Tokayev în timpul conversației lor, Peskov a răspuns: „I-a explicat totul în detaliu despre operațiunea militară specială”.

„Condițiile pentru încetarea ostilităților au fost stabilite de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei în urmă cu doi ani și a afirmat că „toate acestea s-ar putea încheia astăzi, până la sfârșitul zilei, dacă regimul de la Kiev ar lua deciziile corespunzătoare”, a adăugat Peskov.

Kazahstanul are cu Rusia o relație apropiată de cooperare strategică, dar nu a aprobat invazia acesteia în Ucraina, iar Tokaev i-a transmis lui Putin după lansarea invaziei în 2022 că țara sa nu va recunoaște niciodată anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk și Lugansk.

Deși a menținut o politică echilibrată față de părțile implicate în acest conflict, Kazahstanul a devenit o victimă colaterală a acestuia, în urma atacurilor cu drone asupra terminalului petrolier din portul rus Novorossiisk.

Acest terminal se află la capătul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, care a anunțat săptămâna acesta că este nevoit în aceste condiții să suspende livrările de petrol prin acel terminal.

Exporturile de petrol kazah au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene cu drone asupra stațiilor de pompare din Rusia și asupra terminalului maritim de încărcare din portul Novorossiisk.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult