Din școală părăsită în centru cultural: Conacul din Negrești va fi reabilitat din fonduri europene
Conacul familiei Ivănuș din Negrești, construit în urmă cu aproape două secole, va fi restaurat cu fonduri europene. Clădirea, monument de arhitectură de importanță națională, a funcționat mulți ani ca școală. După ce a rămas pustie, timpul și hoții și-au lăsat amprentele. Acum, autoritățile intenționează să o transforme într-un spațiu dedicat activităților culturale.

Conacul familiei Ivănuș a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de o familie de nobili basarabeni. Ridicat din piatră albă de calcar extrasă din cariera satului vecin, edificiul a servit timp de mulți ani drept școală pentru comunitatea locală.
După închiderea instituției, în 2012, conacul a fost lăsat în paragină. Astăzi, autoritățile au obținut finanțare pentru restaurarea clădirii și își propun să îi redea frumusețea și farmecul de altădată.

Complexul se întinde pe o suprafață de aproximativ 1,8 hectare și include clădirea centrală, precum și câteva anexe. Degradarea a început odată cu închiderea școlii, în 2012, când instituția mai avea doar 75 de elevi.
De atunci, timpul și intervențiile neautorizate, inclusiv furturile, au accentuat degradarea: ferestre sparte, scări și uși distruse, acoperiș afectat și interioare devastate.
„O construcție destul de veche, care, din cauza instabilităților financiare ale administrației publice locale și a schimbărilor climatice, se află într-o stare avansată de degradare. Din momentul comasării instituțiilor de învățământ a și început procesul de degradare”, a susținut Alexandru Schirliu, primarul comunei Negrești.

Fostul director al școlii, Gheorghe Țîrdea, își amintește cu nostalgie de perioada în care clădirea conacului era plină de viață, iar coridoarele răsunau de vocile elevilor.
„Acolo era livadă, era lot școlar, era gard îngrijit. Era bine cât noi am lucrat, noi am avut grijă. În ultimul an am făcut încălzire centrală. După aceea au furat bateriile de acolo, au furat totul. S-a dus pe râpă. Am schimbat acoperișul, am pus termopane, multe lucruri am făcut și le-am cheltuit degeaba”, a declarat Gheorghe Țîrdea, fost director de școală.

După câțiva ani de eforturi și demersuri susținute, Primăria a reușit să identifice resursele necesare pentru restaurarea și conservarea conacului. Prin intermediul unui proiect european, a obținut o finanțare de peste 600.000 de euro. Prioritar va fi reabilitată clădirea centrală.
„Este preconizată fortificarea construcției, planșeele din interior să fie modificate, tavanele – cu păstrarea autenticității istorice, precum și acoperișul. Conacul își va păstra statutul de muzeu, muzeu local. Proiectul nu prevede doar edificarea construcției, ci are un plan mai amplu de acțiuni: vor fi școli de vară, vor fi ateliere de instruire. Clădirea urmează să fie dotată și cu sisteme moderne foto/video, table interactive”, a susținut Alexandru Schirliu, primarul comunei Negrești.

Dacă totul va merge conform planului, în câțiva ani, conacul Ivănuș și-ar putea deschide din nou porțile, nu pentru lecții de matematică sau limba română, ci pentru cultură și memorie. Restaurarea clădirii va fi realizată în cadrul Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.
CITIȚI ȘI: