Energocom a contractat două milioane de metri cubi de gaze din Ucraina. Diferența față de prețul spot este de zece euro

Energocom a contractat primele două milioane de metri cubi de gaze naturale de la furnizori privați din Ucraina, la un preț mai mic decât cel de referință de pe piața europeană. Compania a fost conectată la bursa de gaze din țara vecină, iar primele tranzacții au permis testarea mecanismului de achiziție și au generat deja câștiguri pentru companie.
Premierul Vasile Tofan spune că autoritățile vor să mărească volumele cumpărate din Ucraina și speră că gazele mai ieftine vor contribui la reducerea tarifelor pentru consumatori.
Pe lângă compania de stat Naftogaz, care extrage cea mai mare parte a gazelor naturale din Ucraina, există și producători privați. Până recent, acestora le era interzis să exporte gaz, însă, pe fondul rezervelor relativ mari, au primit permisiunea de a vinde peste hotare până la 15% din producție, până în data de 30 noiembrie.
„Sunt două tipuri de furnizori în Ucraina, sunt furnizori privați și sunt furnizori de stat. Furnizorii privați au obținut dreptul de a vinde gaz în piața liberă la export și noi, în timp foarte scurt, am conectat Energocom-ul la bursa din Ucraina ca să putem achiziționa gaz de acolo. Și pot să vă spun că deja, să raportez, primele două milioane de metri cubi le-am contractat la un preț mai jos de spotul de astăzi, deci mai jos decât TTF-ul”, a declarat premierul Vasile Tofan pe 29 octombrie, la prezentarea proiectelor strategice de investiții „Construim Moldova”, din cadrul Planului de Creștere.
Potrivit premierului, gazele sunt cumpărate de la furnizori privați din Ucraina, iar diferența față de prețul spot este de aproximativ 10 euro. Energocom a testat mecanismul prin achiziționarea gazelor la un preț mai mic și revânzarea unor volume contractate anterior, obținând astfel câștiguri. Vasile Tofan nu a precizat valoarea exactă a acestora.
„Sunt volume mici, ține de două milioane de metri cubi, dar am vrut să testăm mecanismul că putem achiziționa din Ucraina gaz mai ieftin și putem să ieșim din contractele pe care deja le avem, pentru că știți că suntem la 90%, deja am contractat pentru această iarnă. Mecanismul a lucrat, am câștigat bani”, a declarat premierul.
Tofan a subliniat că achizițiile de pe bursa ucraineană fac parte dintr-un pachet mai larg de negocieri cu Ucraina, care ar putea permite obținerea unor condiții mai avantajoase de aprovizionare.
„Pentru noi, e important să ne mișcăm acum repede și să securizăm volume de gaz la prețuri mai mici decât cele pe care le avem contractate în baza TTF-ului”, a declarat Vasile Tofan.
Republica Moldova negociază cu Ucraina achiziția de gaze naturale, în contextul în care autoritățile de la Chișinău caută contracte mai avantajoase și surse alternative de aprovizionare.
Premierul Vasile Tofan a declarat pe 11 octombrie că gazele din Ucraina ar putea deveni o opțiune pentru Republica Moldova, după ridicarea restricțiilor la export. Volume excedente ale Ucrainei, estimate la aproximativ 500 de milioane de metri cubi, ar fi suficiente pentru un an gazier pe piața reglementată din Republica Moldova.
În paralel, autoritățile de la Chișinău poartă discuții cu furnizori din Azerbaidjan, Qatar și Turkmenistan, pentru a obține condiții mai avantajoase de aprovizionare cu gaze naturale pe termen mediu și lung.
Tarifele la gazele naturale s-au scumpit în Republica Moldova pe fondul crizei energetice internaționale și al creșterii prețurilor de achiziție. De la 1 octombrie, consumatorii casnici achită 26.14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus.
CITIȚI ȘI: