Țigările se scumpesc. Vor costa cu aproape patru lei mai mult
Țigările comercializate pe teritoriul Republicii Moldova se scumpesc. Astfel, în acest an, fumătorii vor trebui să scoată din buzunare pentru cel mai ieftin pachet de țigări 42,35 lei, cu aproape patru lei mai mult decât anul trecut. Informația a fost comunicată de Serviciul Fiscal de Stat, care precizează că țigările de foi și trabucurile care conțin tutun vor avea o acciză minimă majorată de la 1.318,62 lei la 1.450,48 lei pentru 1.000 de bucăți. Aceeași creștere este valabilă și pentru alte produse similare, inclusiv cele care conțin înlocuitori de tutun.