90 de state, inclusiv Republica Moldova, vor participa la Summitul elvețian de Pace pentru Ucraina
90 de state și organizații, printre care și R. Moldova, vor participa la Summitul Global pentru Pace pentru Ucraina care va avea loc la Bürgenstock, Elveția, în perioada 15-16 iunie. Anunțul a fost făcut de președintele Elveției, Viola Amherd, într-o conferință de presă. Potrivit oficialului, la eveniment vor participa șefi de stat și de guvern de pe toate continentele. Participanții la summit vor aborda probleme de interes internațional - cum ar fi securitatea nucleară și alimentară, libertatea navigației și probleme umanitare. De menționat că Rusia nu a fost invitată la summit.