Anca Dragu, interviu pentru RFI: R. Moldova poate deveni o piață de interes pentru companiile străine care activează în România
Republica Moldova poate deveni o piață de interes pentru companiile străine care activează deja în România și vor să-și extindă afacerile în regiune, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, într-un interviu la Radio France Internationale. Potrivit guvernatoarei BNM, important este ca țara noastră să nu uite să învețe din experiența României să păstreze o stabilitate fiscal-bugetară, predictibilitatea politicilor fiscale și să fie generoasă cu investitorii.