Social

15 mii de euro pentru a soluționa un dosar: Percheziții acasă și în biroul unui avocat, cercetat pentru trafic de influență

Un avocat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență. Acesta este documentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori, fiind bănuit că ar fi promis influențarea unor magistrați de la Curtea de Apel Chișinău în schimbul a 15 mii de euro. Potrivit CNA, la această oră, se desfășoară percheziții la domiciliul, biroul și automobilul acestuia.

Potrivit materialelor cauzei, avocatul ar fi pretins de la o inculpată 15 mii de euro, susținând că ar avea influență asupra unor magistrați de la Curtea de Apel Chișinău pe care i-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă pe dosarul în care era vizată femeia și să-l trimită la rejudecare în prima instanță. Mijloacele bănești pretinse au fost transmise sub controlul CNA, iar ulterior Curtea de Apel Chișinău a emis hotărârea de a restitui dosarul în cauză în prima instanță pentru rejudecare.

Potrivit CNA, bănuitul urmează să fie cercetat în stare de libertate, urmărirea penală fiind exercitată de către Procuratura Anticorupție.

Citește mai mult